nouă nu ne-a fost frică să păşim în gadara.
mersul pe jos l-am adus drept ofrandă ologilor
călăuză ne era noaptea
legată la ochi cu şalul amiezii.

să ne fie uşor ne-am deghizat în corăbii
ceaţa ne urmărea cu săgeţi heboide
cântam din psalmii lui David până când
se spărgea cerul
iarba ne ruga
tăceţi să nu speriaţi porcii.

cum treceam aşa
pe dedesubtul oglindei de ape
am simţit o praştie slobozind o furtună,
era să ne înecăm şi Tu dormeai
dumnezeieşte la cârmă
ai poruncit vântului taci fără gură
el s-a pus pe-o creastă de val să-şi pieptene
barba.

un calm nefiresc a ieşit din zăpodii
inimile noastre au devenit raze de lună scotocind
prin morminte
mâinile ajurând vindecări.

atunci au fugit strigoii din peşteri
dimineaţa ne-a ieşit înainte cu azimă şi ceai
mici amănunte cum ar fi frumuseţea neîncăpătoare
a liniştii se făceau dintr-o dată imense
noi murind câte puţin
miroseam a lumină.