bobadil -
frumoaso ca prada săracilor fruntea îți delirează dar din ochii tăi
umerii mei mai beau încă înțelepciune și mă întreb dacă ți-ar folosi la ceva
să cunoști greutatea din viscerele mele când mă trezesc noaptea
în lătratul stafiilor cândva niște câini chiar cumsecade lustruiți pe bombeu
dintre toate chestiile întâmplătoare cele mai cele ne-au rămas sentințele
pe care le-am servit la desert mai mereu cu pișcoturi și șampanie
eu
ți-am zis că nu o să-ți găsești covor
să merite banii să verși pe el
tu
mi-ai dat tort de ciocolată cu alune
care mi-a picat cam
greu
Poezie:
Comentarii
Virgil -
părerea mea de doi lei (noi): - nu știu ce este aia ”prada săracilor” - cum pot să ”bea umerii înțelepciune” rămîne un mister pentru mine (chiar la nivel metaforic unde tot forțat sună) - textul continuă acceptabit misogin și mediocru anecdotic pînă la defectul formal ”să.. să” din ceea ce ar putea fi considerat strofa a treia - căderea în gastronomic din a doua parte devine însă... greu ingurgitabilă ca text poetic
bobadil -
Virgile, multumesc pentru comentariu, apreciez gestul. Explicatiile tu le vei cauta in continuare, iar cand le vei gasi, vei putea da foc poeziei cu inima usoara Bobadil. P.S. Stii ce nu inteleg eu? De ce ti-o fi placut tie de querida? Eu asta nu inteleg si nu voi intelege pana nu-mi vei explica :-)