plângeam într-un colț
nu mă îmbrăcai

o umbră
în fiecare strop al gândurilor mele,
fiecare clipă dilatată până la tine
- infinitul, în povestea asta, e făcut din plastilină

multă ceață
trece
prin plămâni

ți-am găsit o stâncă și un izvor
-nici măcar nu le-ai salutat!

m-am plecat sub tălpile fiecărui om
lângă picior ți-am căutau o umbră
o urmă
o frunză care să cadă peste mine
să-mi acopere trupul

să…!

nu mai am vise
după cârpele noastre aleargă doi puștani

s-au pus
statui

morți la porți și câteva lumânări
puțină tămâie mai trebuie pusă peste cruce
ca să nu pută iubirea amoniac!