peretele era proaspăt vopsit
scrisul de tipar
discret cu linii ferme
şi rotunjimea soarelui ieşind din mare

un semn al deznădejdii
o ironie suavă lângă butonul liftului
nicio intenţie de vandalism
doar un procedeu de supravieţuire urbană

oglinda din cabină
i-a arătat poate o faţă descompusă
există întotdeauna o speranţă
ar fi şoptit

o acupunctură subtilă
în lungul ridului
o mică traumă prin înţepare
leucocitele ar veni să o repare
nivelând pielea
aceeaşi strategie pentru suflet
o zi arsă pe rug
şi amintirile cu propolis

becul se stinge de câteva ori
lăsând întunericul să te consume
în el luna ar părea o măsea stricată
afară soarele îşi depune icrele în umbrele noastre
mai sus cineva ne prizează visele