bărbatul meu s-a întors acasă
din munții gonflabili ai singurătății

când mă dureau gutuile din geamuri
știam că mai întârzii la o răscruce caldă

am vrut să ard pe ascuns săgețile înfipte în trupuri
ca niște mostre de sânge
găsite în tolba ta (un laborator de feminitate)
dar ce rost au aripile bolnave când iubirea e un zbor
de la piele spre câmpiile albastre?

iubirea mă organizează și în același timp
mă aruncă în aer ca un burg

pe pământurile mele, noaptea e o flacără lichidă
și nu știu care din noi a întrat primul în celălalt

femeile nu pleacă, odiseea lor e o cetate zidită înăuntru

un concept Kelaro 2007