Pasărea serii îşi caută culcuş
între buzele nopţii de piatră
uneori frânge aerul, ascultă tăcută
nu mai ştie încotro să se ducă.
Aş dori să o chem dar pleacă grabită
pe semne noaptea şi pentru ea-i neagră.
Aş fi dorit să-mi tulbure somnul
cu zborul prin poeme
să-mi stea pe un umăr
cu partea ei de cer cu tot.

Ea trece în fiecare seară
pe coridorul său de aer
spre cuiburile nopţii
din ţancurile de piatră
ale Făgăraşului.