când am impresia că poemul la care scriu
îmi scapă de sub control,
rup foaia
şi-o arunc în gura unui câine,
apoi reiau

dacă tot am impresia
că poemul îmi scapă de sub control,
rup foaia, o arunc în gura unui câine,
câinele îl trântesc nervos în braţele muzei
şi-i exilez pe-amândoi în camera de alături

şi dacă acelaşi sentiment persistă,
fac ţăndări pereţii,
fac franjuri toate cărţile din biliotecă
şi trezesc vecinii cu urlete stranii
la miez de noapte

şi dacă nici aşa nu reuşesc
să ţin sub control poemul,
mă tatuez cu citate despre lume şi viaţă,
înconjor oraşul, gol puşcă,
până se crapă de ziuă,

după care-i dau foc,
eclipsându-l pe nero

doar aşa poemul va veni pâş-pâş,
îmi va săruta mîinile, tălpile,
iar eu îi voi face loc, ca un contabil tacticos,
între două coperte prăfuite