Cine să-ţi arate, tandru, răsăritul
care naşte-n iarbă roua-diamant?
Cine să te-nveţe cum să ţii cuţitul
scrijelind pe garduri textul difamant?

Cine să te-arunce-n sus şi să te prindă
ca pe o comoară căzută din cer?
Cine să te ierte c-ai spart o oglindă
Şi să-ţi deseneze un elicopter?

Cine să te-aştepte să ieşi de la şcoală
alergând bezmetic, râzând fericit?
Cin’ să se-odihnească stând la tine-n poală
Şi să se prefacă a fi adormit?

Cine să-ţi explice ce-i corect în viaţă,
cum să cazi, să cauţi, când să îndrăzneşti?
Cine să-ţi aducă pepeni dulci din piaţă
Şi să nu respire când te odihneşti?

Cine să-nţeleagă mintea ta virgină,
Pofta de pârjoale şi cartofi prăjiţi?
Cine să-ţi piseze amidopirină
Şi să ţi-o presare-n fulgii favoriţi?

Cine să te-asculte, cine să te creadă,
Cine să te roage să-i dai un sărut?
Unde-i odiosul ce ţi-a dat corvoadă
să citeşti, să cureţi, când tu n-ai fi vrut?

E plecat bunelu’, nu mai e cu tine
Şi-a luat şi olmul de cămăşi de in,
S-a dus la bunica, nu-ţi mai aparţine,
A plecat, agale, să moară puţin.

Vremea trece, vine, toate-s efemere,
Chiar şi înfoiatul tremură-n… aspic,
Vezi că-i ora două, ai întârziere:
iese de la şcoală. Greu să fii bunic.