întunericul din lucruri nemărturisite
macină sufletul
ca un animal cu ceafa încordată
îşi ciuleşte urechile
după fiecare pas greşit
ochii măriţi ca o guşă înfoiată
îngroaşă frica
inima acoperă capul
în oameni prea mici
viaţă arată cu mâna

în umbra din coşul pieptului
nimeni nu face nimic să aprindă lumina
numai în casa unei văduve arde o rugăciune
întoarsă din cer
n-a avut suficientă putere să creadă

şi nu focul s-a schimbat
în lipsa totală acelui ce nu are
de când mă ştiu lumea îmbracă ţoale de moarte