nu mă mai împinge de la spate
pe o asemenea poezie nu putem ieşi cu rolele
nu auzi cum lupii o urmăresc din priviri

săracă şi bătută de viscol
bunica nu are timp pentru noi
abia dacă îşi mai face din când în când focul
nici nu ştiu cine îi încălzeşte ceaiul
parcă o văd cum suflă
de atâta zăpadă
fereastra
care nu se mai vede aşa de primitoare
numai poarta larg deschisă ca la o văduvă
ne dă semne de ducă

îmbracă-te bine
vom merge pe jos până la ea
numai să nu priveşti viscolul în ochi
încă mai are doage lipsă
îndoaie de la mijloc copacii
în cele mai groaznice momente rupe tot
bătrânii vorbesc că nu-i un lucru curat
el intră prin gaura cheii
şuieră ca o ispită în căutarea de loc cald
mulţi după ce îl primesc în case
se aleg cu firişoare vineţii
care îşi fac loc de joacă pe mâni