Un gând, mi se zbate de frunte, ca fluturii-n geam
noaptea, înainte s-adorm.

Un gând taciturn îmi sapă în piept
Cum mușcă-n lopeți groparii pământul
În palma scalâmbă scuipând să le țină mai strâns
Când cască, rânjind, vreun mormânt.

Un gând vinețiu, ca vântul de toamnă,
Târziu, peste câmpuri pustii, prapuri din frunze
și franjuri de praf fluturând – melancolice
aripi, căzând ruginii, cu trupul în ploaie zăcând.

Un gând ascuțit mi se-mplântă în tâmplă
Ca ultimul cui lemnul putred al crucii lui Crist
Împungând prin carnea-I lividă, sfârtecată de bice
În piept și de fiere pe buze crăpată.

Și-ntr-un gând dimpreună cu El,
plecând fruntea în pernă
zbier: ”Săvârșitu-s-a”.