prin geamul meu trec tot felul de chestii nici nu gândiţi
am fost la fel de singură ca un inel cu diamante
în vitrina unui magazin de lux din lume venea o senzaţie de nelinişte
pe care o îndepărtam cu o cârpă din când în când abuream şi eu sticla cu urme de
praf prietenul meu de o viaţă fiindcă îl îndepărtez şi el tot aici se întoarce
îmi umple casa aşa cum lumina de sus taie copacii de pe alee până
într-o zi în care ne trezim cu toţii că nu avem niciun rost
ne pare rău de viaţă dar nici cu moartea nu facem pact
suntem un convoi de acasă la serviciu şi înapoi bucuroşi că ne mişcăm
alţii fac din asta afaceri ne implică ne promit ne dau un şut mai facem o reverenţă
o pasăre scutură florile şi-mi spune ceva pe note fanteziste

iar eu pe muzica asta a ei portată în maşină pe drumuri
cu gândul la lipsurile mele din care faci parte ca dintr-o blacklist
completată cu fiecare zi care mă lasă în urmă fără să-mi dea impresia
că voi ajunge prima măcar în cea din urmă care mă va însoţi în maratonul vital

norii suferă de obezitate cu burţile lor mă sufocă îmi toarnă ploaia în trup
de parcă aş fi albia unui râu care calcă strâmb pe toate pietrele aruncate
în păcătoşi nu există remuşcări nu caută un drum anume ce se nimereşte
intră prin geamul întredeschis de o rază serioasă de soare păzind atent lucrurile
din viaţă nu le port cu mine le las în grija unui timp mort
resuscitat prin muncă şi uitare de sine

la mine în casă e o pisică răsucită coada ei de la natură o face şireată
nu m-am gândit că poate fi victimă ba chiar părtaşă la furtul identităţii

umbrele au pătruns peste tot chiar şi în hainele cele mai intime cu gânduri murdare
s-au strecurat prin găurile cerceilor mei prin lanţurile de aur ale iubirii
hrana noastră zilnică fără niciun fel de depozit în afara fiinţei
au terfelit patul despicând culorile trupurilor noastre armonizate perfect
au răsturnat ordinea interioară tot ce era artistic simţurile liniştea

din port doar hainele tale rămase în coşul de rufe al dragostei
neatinse