Moartea stă lângă sobă ca o babă senilă,
se vaită,
mă fac că n-aud, nu văd.

Gând peste gând şi niciun vis,
contrariaţi peste măsură,
gândul tău cred că-mi dă insomnii,
nu crezi nimic şi adormi.

Am sărit la fereastră,
mi s-a părut că a trecut o umbră,
dar nici urmă de tine
nici urmă de vis
doar nepăsare.

Urc dezinvolt treptele scării,
razele soarelui bat sub tălpi,
tu mă strigi cu gesturi
pe care încerc să le înţeleg.

Totul e o degringoladă de păsări speriate,
între ochi mi s-a interpus o ceaţă,
ceartă molipsitoare,
tu nu recunoşti adevărul
eu nu ştiu care este.