ochiul candelei prăfuite
n-a obosit să rotunjească lumina
străpunge giulgiul ceții
și sărută luna ca pe moașe
aruncă în apă până în gât
sirena tatuată pe brațul drept
să strecoare printre degete
valuri dulci
ca niște ochi
din leagănul zâmbetului

aruncă năvoade
de brațe desfăcute
ai sânge în vene
chiar dacă foamea țânțarilor
vampirizează locul focului stins
într-o mână de cenușă.