Ochii nu mi-am închis la durere
să nu mă înghită pământul,
detenția provizorie a stării mele
ce-a lăsat și întunericul slobod
cu nume de primejdie
să nu evadez nejudecat.

Sunt într-un loc fără martori
am fost tălhărit și la suflet
de gânduri nevăzute la chip
și-am amplificat gestul paharului golit
până la ultima picătură

pierdut prin spații străine
asist la demolarea firii lumești
cu o bucată de țărână în mână
din care ies strigături vicioase
când o strâng pănă la piatră.