prin zâmbete false
alunecă oameni
rămași să facă drumul prin toamnă
închisă
în ochi plânși

orele mi-au înmuiat oasele
nici dumnezeu nu-mi mișcă sufletul
oricât aș fi de departe
în gândurile tale mă poți
duce din zile

singurătatea
nu e decât un mod de-a împăienjeni timpul
cu o așteptare