îmi place să-ţi
scriu ca şi cum aş sta de vorbă cu tine
pot să-ţi spun te iubesc fără să-mi fie teamă că
întrerupi felul în care te ţin în braţe îţi
prind trupul agrafă de piept nu
te ruşina sângele meu umple degete de
sare
sunetul mării aşteaptă scoică picioarele tale să
iasă desculţe din cămaşa de
noapte desfăcută mai mult decât pentru un
singur sărut tot ce mai este ascuns buzele mele
roşesc muşcându-ţi urechea într-un
suflet pământul caută crengi de
măslin

nu-mi este dor îţi amintesc începuturi de
ape somnul adânc din care m-ai trezit să îmi
spui
lipeşte-ţi coasta dar fii liniştit mai
bine dai de la tine să păcătuieşti nu-mi este
dor fiindcă ştiu nimeni nu te
va iubi cum iubesc eu chiar aşa ca un
diavol veşnicia din sufletul tău hotărât să
răscumpere timpul poate naşte copii pentru
schimbul de vină

dar vreau să-mi spui că
eşti sigură chiar dacă tu încă nu
înţelegi cine sunt cine
scrie
aceste cuvinte nu le mai găseşti
nimeni nu
va mai dori să le rostească aşa pentru
femeia care îşi aminteşte adusă de-un
înger de mână numele tău mi-a schimbat biografia şi
felul de a cere
răbdare eu nu m-am
îndoit niciodată nu mi-a zis cineva
“dacă eşti fiul lui Dumnezeu porunceşte acestei pietre”