plasele de păianjen ţesute peste amintirile cu vampiri
ochii cu cearcăne din cauza ochelarilor de cal
(îmi aminteai că îi port de cîte ori uitam
să fiu de acord cu tine - şi recunosc
în ultimul timp erau tot mai dese aceste momente)
şi fila cu poemul neterminat cu Melchisedec scris dinadins
de la dreapta spre stânga după modelul psalmilor
fără sfârşit şi fără început lângă fotografia alb/negru
cu foştii stăpâni ai casei de la malul mării
privind cu melancolie fumul care ridica iluzia zilei la cer

decorul în care mă regăsesc de câte ori
mă întorc în mine din interiorul tău abstract
în care formele se continuă unele pe altele
liniile se îmbrăţişază discret
poate de aceea n-am înţeles nimic din povestea
pe care o scriem fiecare altfel
fiecare în alt timp din altă perspectivă
când eu desluşesc prin ochii mei primăvara
în partea ta de galaxie ninge
ultimul vis umbreşte viitorul
ca un vultur din alt răsărit