nu mai vreau şi restul am uitat
transpir pe tâmple când trebuie să îmi doresc
chiar legea gravitaţiei mi se pare un obstacol
prea mare pentru căderea mea

mi-am pierdut aproape toate visele
îngropate în moloz vechi
ca mingea dezumflată a unui copil orfan
fugeam după zmeură sălbatică
până când furtuna s-a dezlănţuit

pesemne că în adânc
prin sistemul de canalizare se transmite
codul morse al disperării
pulsul sângelui pompat fără voie
visele pierdute ca brăţările prea largi
găsite din nou numai în curtea altora
cu miros de rugină şi nămol

nu mai vreau să gust dulce sau amar
înghit ca un paralitic câte o gură de aer
fără să mă trezesc sau să adorm

cu capul lipit de şine ascult
cum se întoarce dinspre munte
o mocăniţă