îmi doresc să mai știi că sinceritatea a fost creată din nimic
cam o dată cu păcatul originar.
de aceea te rog să mă crezi când îți spun
că te pot iubi și fără să știu sigur
de unde vin, spre ce mă îndrept și mai ales de ce.

nu încerc să îi caut iar scuze lui Dumnezeu,
dar poate că până la urmă
toate sunt deja la locul lor.

dacă glumele în care trăim s-ar transforma într-o zi
în pertinente demonstrații logice,
dacă ne-am trezi fiind ceea ce nu suntem,
având ceea ce niciodată n-am avut,
nu știu atunci, iubitule, nu,
ce gust ar mai avea sărutul unor oameni perfecți?

dacă Acel Cineva pe care Îl înjuri râzând
ți-ar așeza sub picioare un drum drept,
te-ar face cu zece centimetri mai înalt
așa cum dintotdeauna ți-ai dorit și ți-ar spune:
bucură-te, de acum ai și tu un sens,
nu știu, iubitule, nu,
cum s-ar mai privi în ochi doi oameni care
de o veșnicie nu mai caută nimic.

așa că iartă-mă odată că nu mă numesc angela sau natasa
că nu pot să nasc copii care să nu moară
și zile mai lungi,
iartă-mă că nu –l iubesc pe kant și pe alții ca el,
și nu da, te rog, povestea noastră,
nici pentru o altă lume.