de ani de zile încerc să istorisesc această poveste;
de fiecare dată când am pornit la drum,
am ales o altă rută. Am pornit absolut la întâmplare,
fără a avea, măcar, o busolă.
Şi pentru că povestea asta am visat-o atât de îndelung,
a ajuns ea însăşi să semene cu o cetate fortificată,
iar cel ce visează întruna
în afara zidurilor cetăţii se află
- pribeag care trece de la o poartă la alta,
prea ostenit ca să mai intre -

o am mereu în faţă, inaccesibilă,
- cetate fantomă plutind printre nori -
peste crenelurile ei zboară un cârd de lebede,
cu vârfurile aripilor mătură păienjenişul
ce-mi întunecă văzul…

şovăitoare mi se mişcă picioarele,
dacă, întâmplător, găsesc un punct de sprijin,
mă simt iarăşi pierdut. Fără ţintă rătăcesc,
încercând să dau peste pământ solid
- netremurător sub tălpi -
ca să-mi pot arunca privirea asupra istoriei mele;

îndărătul meu se aşterne doar un hăţiş de cărări încâlcite,
trasate de mişcările orbecăite, bezmetice, spasmodice,
ale mielului căreia tocmai i s-a retezat gâtul!
Inevitabil gândul poposeşte la prima dragoste,
la lucirea stelei abortivă…