Priveşti pe fereasrtră
la ora din noapte cu lună plină şi stele cazătoare
când amândoi suntem înşelători şi complici
ca doua inele legate unul de altul
fără ieşire dintr-un lanţ invizibil.

Gândurile noastre au arpi deschise de fluturi
pe care s-a depus polenul timpului,
ştiu că ne iubim cum ridici genele
cum sar din ape repezi peştii
contra curentului şi ochii tăi ucid toamna
în cântece văratece care înnobilează aerul.

Ramânem două oglinzi în noapte
care se privesc cu admiraţie
îşi ascultă inimile cum se aprind
şi intră în acelaşi cerc de nesomn.

Hainele nopţii-s ţesute-n şoptiri
la marginea dimineţii rămân capetele aţelor
de care ne legăm unul de altul cerul, mai departe
anotimpurile prin care vom trece
să fie lungi, pline de lumină
sufletele noastre împreună
să ardă fără cenuşe.