Dacă cineva o să-mi spună că tractoriștii nu pot fi bărbați mortali, momentan l-oi contrazice. Succesul la femei pe care îl avea Șpanchiul lui Totoi îl făcea să fie invidiat de mai toți „semetiștii” Și asta cu toate că era scund, țigănos și cu un pic de albeață la ochiul stâng (din acest motiv alegându-se și cu porecla Șpanchiul). Ca etate, nu trecea cu mult de 40 de ani. Când nu ieșea cu tractorul la câmp, umbla printre grajdurile fermei zootehnice cu mâinile adânc băgate în buzunarele salopetei. Avea și un tic: agita mai tot timpul mărunțișul din buzunar, din ce în ce mai tare cu cât se apropia de muieri. De vedea vreuna prin ograda Gostatului, mulgătoare ori casieră, sudoriță ori contabilă, măritată sau nu, pe dată intra cu ea în vorbă. Sporovăiau minute în șir și, nu după multe zile, folclorul I.A.S.-ului se îmbogățea cu o nouă poveste ce-l avea ca erou.
*
Soarele prietenos de sfârșit de martie o îmbie pe Lica să iasă cu lucrul de mână pe banca din fața porții. Nu se știe cum, dar ogorul Gostatului de peste drum de casa ei fusese repartizat pentru „prelucrare mecanică” tocmai lui Totoi. Conștiincios, Șpanchiul, începu încă de la prima oră să se învârtă cu tractorul pe tarla. Trecând prin dreptul porții Săvuleștilor a remarcat-o din prima pe Lica. Până în ultimul amănunt. Dealtfel, cu fusta ei albastră, care se termina cu o palmă-două peste genunchi, bine mulată pe picior, și cu bluza-i roz, care, în afară de faptul că era decoltată, avea și primii nasturi descheiați, era și greu să rămână neobservată până și de un ageamiu într-ale damelor.
*
Nu știu cum era tehnologia asta a aratului, sau ce făcea Totoi pe acolo, dar cele câteva hectare încredințate lui în ziua aceea au presupus o grămadă de treceri și întoarceri pe lângă băncuța Licăi. Cât era el de expert în femei, începu să aibă senzația că inima îi bate aproape la unison cu motorul tractorului. Așa că, pe la prânz, opri și intră în vorbă cu ea. Pentru început a cerut doar o găleată de apă, care, nu se știe din ce motive, trebuia turnată într-un orificiu situat deasupra botului tractorului. Apoi, văzând-o excesiv de amabilă, a rugat-o să-i încălzească pe plita cuptorașului din fața casei, din al cărui hogeag se ivea un fir ondulat de fum, canțarola cu mâncărică de cartofi și bucățele de slănină. Când i-a dus îndărăt vasul cu mâncare, avu grijă Lica să vină și cu un pahar mare de țuică și cu o sticlă de vin roșu, făcut gospodărește de mâna lui Tache. Apoi lucrurile au evoluat atât de repede, încât, a doua zi, aveau să servească prânzul împreună în cerdac. Dacă în primele minute ale întâlnirii Totoi s-a abținut, întârziind doar cu privirea între sânii Licăi, ceva mai încolo, dezmorțit, trecu la mângâieri languroase, ceea ce ei nu-i displăcea defel. După al treilea pahar de vin o trânti pe jos și o posedă sălbatic. Nici urmă de împotrivire. Apoi, ca să nu bată la ochi în fața vecinilor, care au zăpsit câte ceva, băgă tractorul și ară cei câțiva ari din spatele casei Săvuleștilor. Turburat, Totoi, la ieșire, a și îndoit cu roata un stâlp de la poarta ogrăzii, calculată doar în funcție de lățimea căruței, nu și a tractoarelor. La sfârșitul zilei nimic nu ar fi bătut la ochi afară de mușcătura de pe gâtul ei. Evident, Tache n-a remarcat-o, dar s-a prins scorpia de Corduneanca, vecina, și, în mai puțin de-o săptămână știa tot satul. N-a încasat bătaie pentru asta; nici măcar n-a avut vreo discuție lămuritoare. Doar că acum conviețuiau într-o tăcere prelungită, el iubind-o întocmai ca pe un copil mai mare care a greșit odată. În continuare dormeau în același pat, îi spăla lenjeria, îl aștepta seara târziu cu mâncare caldă și îi pregătea geanta pentru serviciu. Cu toate acestea, povestea cu Totoi se mai repetă de câteva ori, lumea pricepând cam ce se întâmplă când tractorul era tras, ziua în amiaza mare, în fața casei, iar Tache era plecat la șantier...