când mi-e dor lumea devine un cub al lui rubik
tu respiri dincolo de osiile lui încinse de răsuciri
alunecând ca o nălucă pe străzile bombay-ului

când plângi fiorduri apar în inimă
și gheizerele îți aruncă sufletul spre un tărâm
unde crengile de alun se rup încărcate de murmur

aseară ne-am întâlnit cu maestrul
era așa fascinat de petalele margaretei
încât nu ne-a văzut mâinile
împreunate ca niște rădăcini ce pornesc
din centrul pământului și ajung arbori de pâine
în care se cațără copiii
galbeni roșii albi negri albaștri și verzi