ridicăm din ruine cetatea mândră cetatea pierdută
aşa cum pământul a fost scos din tăcere
în ziua venirii în fiinţă
o vom împrejmui iar cu ziduri
sub care vor plânge păsările
dar nu vor străbate cerul cetăţii
pentru că pietrele sunt sudate cu suspine
lucrăm înarmaţi şi ne plângem zilele vechi
sudoarea căleşte oţelul suliţelor
sângele clocoteşte sub scuturi
soarele negru clipeşte în noi
cărări în deşert
ne proiectează
pe feţele arse drumul robiei
din Babilon şi Damasc
ne ară în gând cuvintele părinţilor
intraţi în odihnă sub pietre străine
ne-au legat cu limbă de moarte
de vremea cînd le vom aduce
oasele în Salem

şalom şoptesc pietrele rănite
ca nişte războinici
ne-au aşteptat şaptezeci de ani
de când harfele lui Core
au îngânat doar sub cenuşă
Cântarea Treptelor

ecoul răsună şalom
Împăratul păzeşte această cetate
îşi caută plăcere în ea
ca un bărbat odihna în sufletul femeii sale
o veghează prin ochii de vultur

pentru cetatea aceasta vom tremura de frig
noapte de noapte sub porţile dărâmate
şi nu vom avea odihnă
până ce nu va fi împrejmuită cu ziduri
vom închide cu piatră fiecare fereastră
inimile noastre de nazirei
vor coborî din pietre
chiar dacă pletele ne sunt
mai lungi decât zilele
ne vom ruga să fim dezlegaţi
apoi ne vom îmbăia la poarta frumoasă
şi vom aprinde făcliile
auzind harfele cântând din nou

când teama ne va şterge
cu haina întunecată praful cuvintelor
ne vei întări zidurile din noi Doamne
aprinzând altarul pentru jertfa de seară