oraşul musteşte de viaţă şi totuşi oamenii se lipsesc de ea câte puţin
fiecare secundă trece ca o îngropare şi gândurile lor nu mai au nimic salvator
bărbaţi cu serviete păşesc peste maşini peste foi cu reclamă peste blocuri
în ochii lor nu mai găseşti nici o oază strălucitoare doar scările şi întârzierea

femeia din dreapta de fapt orice femeie îşi ascunde sub machiajul strident
cearta de ieri cu vecina, ciorba stricată de căldură, lecţiile cu copilul,
orgasme pe cale de dispariţie şi faţa şi ridurile lupta cu loţiuni de urzică
femeia ştiind că e o bătălie pierdută un caput nemţesc

întinsă aşa pe bancheta din spate îmi dau seama că am vorbit cu şoferul
mai mult decât se cuvine unui om care scrie în exclusivitate despre pietrificare
îi dau cincizeci de lei cuvintele toate deschid geamul pe nări îmi intră mult mult aer
miros de roţi de benzină o poftă de viaţă o evadare

stai
oamenii din oraş au început să semene cu melcii îmi spune taximetristul
se ascund în baloane imaginare de arşiţă de îmbrăţişări de alţi oameni
uitând că mai rămân cuvintele alintate de aer ca nişte seminţe care undeva vor rodi