... și geloziile mor
înșir amintiri pe o bucățică de piele
între ele o gheară de urs, mărgele colorate, ieftine
mă întreb cine ești de ce îți rup frunzele și-ți zgârii pereții
după răspunsuri
până când totul se diluează se dizolvă se tocește
azi o fisură mâine o șină peste un an ...un rid
mâna nu mai scrie la fel nici pielea nu mai e la fel de flexibilă
până la urmă suntem iubiți când celălalt nu ne mai vede tineri ci bătrâni
dar nu e speriat de bătranețea noastră
uneori mă întreb
voi îmbătrâni fără tine? tu te întrebi dacă... fără ea
ce lume ciudată suntem printre dorințele noastre surdomute
timid învățând să renunțe
de parcă ne-am înrăma singuri
exemple de care nu știu cine are nevoie
copiii noștri vor căuta să fie altfel
într- o zi se vor aduna toate
o gară a sacourilor cenușii,
ne vom da mâna și vor spune...da, eu eram renunțarea ta ...ah, și eu a ta ...
renunțările astea ne-ar primi cu onorul cuvenit la sosirea în gară
un tren ticsit
m-aș regăsi răscolind într-un cufăr vechi pe care l-ai închide
toate astea sunt poezie și ai zâmbi
ți-aș spune că nu aparținem niciunui popor
nu știu de ce
poate pentru că avem ceva din toate
ori poate pentru că a renunța e ceva universal
și zâmbetul tău azi mi se pare o formă de a renunța și gândul, plutind mai departe
cine ești tu, necunoscutule cu care sărut pâinea?
suntem letargici
înainte de a iubi
când iubim
după
și după acel după
și când nu mai iubim chiar
și atunci când nu mai vrem nimic
de asta somnul mi se pare cea mai odihnitoare odaie într-o infernală repetiție de-a moartea
ce curioasă stare ! somnul e o stare gazoasă
nu e lichidă decât uneori iar noapte bună
e o formă de a reunța frumos la zi
mănușă albă dintr-o trăsură închisă elegant
reveniți mâine
femeia-n cămașă de noapte cu-n sfeșnic în mână urcând scările
spre o altă odaie
lumina pâlpâie
totul pâlpâie
mă vindec
...mai rămân doar întrebările despre sinceritate
se spune că ar fi de două feluri
sincerități decente și indecent ascunse-ntr-o carte