compunerea sonatelor n-are nici în clin, nici în mânecă cu numărul mâinilor pe care le ai.
și dacă ai trei e perfect pentru că ea, a treia, poate bate măsura
numai că eu n-am trei și nici două.
nici măcar una nu am
și de-aceea-mi scriu cu picioarele
sonatele. și lumea cade-n extaz ascultându-ne
pentru că instrumentiștii sunt ciungi,
irevocabil și inadmisibil.
interesant e că nici un sunet nu trece de primul rând
de scaune.
toate se izbesc de clopotul indiferenței
și cad, țurțuri înmuiați la rădăcină
doar clopoțelul-gong
mai anunță pauzele de respirat
și toată lumea scoate capul din apă
numai dobermanul scoate coada, exersând o înaltă
smulsă din vintrele zilei ostenite.