(continuare...)

Ne împărțim o lume cu linii trase simplu
Pe hărțile vieții anoste către vest
Și ni se culcă tragic în agonie timpul
În trup căci împărțirea nu va mai da cu rest.
Ne-am adunat odată tot sângele din vine
Pentru-a-nmulți grădina cu încă un răsad
Și-acum, la despărțire, cu-atât mai greu îmi vine,
Cu-același calcul rece, din doruri să te scad.
De-acum învăț în suflet să port mulțimea vidă
Și să-mi extrag din carne nebunul radical –
Las simțul rațiunii în mine să ucidă
Speranțele cu semnul mai mare sau egal.
(Chiar dacă rațiunea în mine o blestemă,
Ți-am demonstrat iubirea ca pe o teoremă!)

29 VII 2009