Te-am detronat din mine cu preţul nemuririi;
Din sufletu-mi albastru de-atâta nenoroc
Mi-am şters hieroglifa rotundă a iubirii
Şi-am însemnat păcatul cu viermii lui în loc.
Mă simt uşor căci golul lăsat de tine-mi creşte
Pe dinăuntru, însă e cerul mai posac,
Am aripa de zahăr zdrobită într-un cleşte
Şi mă învaţă zborul cu susu-n jos un drac.
Cum de-am crezut că semăn la suflet cu aceia
Ce pun zâmbind pe ochii Iubirilor un ban
Şi pentru care-n veacul fără-de-zei femeia,
De frig şi sărăcie, e sclav şi nu tiran.
‘Mi lipseşti precum lipseşte în camera comorii
Fereastra-ntredeschisă prin care intră zorii.

22 I 2010