Un fel de foame de dincolo de foame mă înghite
Și mă constrânge-n umbra razelor solare
Ca o beție cruntă în fiecare zi.

Încerc să explic părintelui meu că logic ar fi
Să moară. După el eu și apoi copii noștri
Și că accept acest mers ca o boală.

Sunt invidios pentru că femeia poartă în pântec
O lume cu idealuri, cu zile și nopți
Și zbateri de aripi inutile.

Flori carnivore înainte de a se închide
Sunt ferestrele ce se zbat în pupile.
Pleoape trase din adâncime.