sunt zile când treci prin sufragerie
prin lumina aproape cețoasă
și degetele-ți devin deodată translucide
de parcă o boală stranie îți invadează corpul

drumul spre școală și sunetele nefirești
ale dimineții nu te trezesc din reverie
doar imaginea vagă a sălii de cinema
îți induce amintirea unei femei frumoase
care traversează un coridor lung și întunecat

calci pe trotuare cu grijă
morții ar putea să-ți asculte pașii
nu liniștea ci teama că ar putea
să iasă la suprafață ca o lavă
te fac să încetinești

în fața cofetăriei
un copil își mănâncă înghețata
zâmbetul lui te aduce în pragul isteriei