Ascunzi sub mască o obsesivă căutare
exista ceva care nu se întrevede,
ceva care fuge cu obstinaţie
şi n-am cum să văd
vulcanul care te răscoleşte-n măruntaie.

Monotonia te inhibă
şi capeţi o înfătişare nefirească,
abstractă, număr căzut din şir
în cutele timpului.

Omul adevărat din interior
rămâne sub gesturi, sub aparenţe.
închis în cochilia mută.

Uneori mă răsfeţi puţin
cu o dungă îngroşată de suflet
care-ţi scapă printre degete
pe înţelegerea mea deschisă
pregătit să-ţi descopăr filonul.