Picioarele îmi înverzesc a primăvară. Mă dor.
Prin piele fire crude îmi răsar întâia oară.
Mă umplu prima dată cu același decor
Și mă obsedează lumina soarelui ca o povară.

Strig dintr-o fântână, ca un înecat, să mă scape…
De suferință nu pot nici să dorm, nici să visez.
Îmi smulg pielea de pe picioare și las să încape
Împletite peste carne rădăcini dese și verzi.

Ca o coajă de ou copt pielea îmi crapă și smulg
De pe piciorul drept toate lianele care mă strâng.
Parcă aripi cresc crude și calc peste pământ
Încărcat de ierburi în care greu mi-e pasul stâng.

Sub talpa mea îmbumbesc crini și păsări aiurea.
Calc peste ele vesel la suflet și tânăr la trup,
Port durerea colțului ierbii ce îmi sparge pielea
Și simt lama ei tăind adânc în verdele crud.