mă preling pe trupul tău
precum mâinile unui violonist pe gâtul viorii
simțindu-i toate curburile în palmă
după ce toate sunetele hărăzite au ieșit
te așezi în mine ca într-o cutie
vioară fără zăbale
cu fireturile aspre ale corzii sol ieșite din corset

peste noapte liliecii își aduc aminte simfonia în ultrasunete
topind pietrele de la rinichi ale somnabulilor lipiți de poduri
cu sufletele atârnând momeli deasupra apelor

te simt în mine ca pe un cocon domnesc
alunele de pământ
din punga de celofan imprimată cu un cod de bare
au forma buzelor tale și a urechii mele
ce ciudat!
poate că se înrudeau pe vremea lui larvă-împărat

în dimineața asta melcii își scutură cuarțul de lumină
ce se lipește de trecători
în mute constelații
iar piciorul tău devine
un grif în formă de grifon