iubirea mea pentru tine va rămâne un koan
așa cum e istoria cireșului
sakura nu e doar o sărbătoare a florilor albe
ci e un alt fel de
așa cum e istoria femeilor fără echilibru în sentimente și fără demnitate

Tu, che di gel sei cinta!
cireșul cel bătrân îl învăța pe cel tânăr cum să-și ascută sabia sub teacă
dincolo de floarea albă până va deveni o tijă de oțel
îl învăța să caligrafieze litere sub frunze
în dimineața următoare majestatea sa avea să-l primească
trebuiau să se încline în același moment
fără greș
să-și îndesească soldații pe ramuri ca un scut altaic
cireșul cel tânăr era emoționat
nu mai văzuse până atunci un împărat
în munte erau doar ape
aerul tare
mănăstirea
și uneori o potecă
se ruga să plouă ca nu cumva fața lui să nu fie primenită
își încordă spinarea, închise ochii și așteptă
strânse și mai tare din sprâncene până apăru o cută
într-un târziu se ivi sub frunze o picătură
o singură picătură
de sânge

fiule, litera scrisă astăzi în palma ta va deveni într-o zi mătase
unii o înoadă ca pe-o pungă de aur
însă de vei face face asta va cocli
iar fructele tale nu vor mai fi albe

apoi au trecut anii
ramurile lui își îmbrăcară ca în fiece primăvară veșmintele țesute de ceață
dar împăratul își găsise o altă alee în grădina unde toți cireșii i se păreau la fel
își scoase sabia din teacă
își smulse rădăcinile și se târî rănit să moară departe
în locurile de unde venise
fără să știe că în urmă sângele i se preschimba în boabe negre