Dans cu Shazam

Shazam, dansul
Shazam, dorul parchetului declinat
pârgul fructelor exfoliante
sensul curb, mirosul de vanilie
vandalismul privirilor pasionate
în grădinile cu pruni,
japoneze prune
ascunse sub ramuri
fructele dorinţei,
paşii de la dreapta la stânga
ca o broderie desenată cu vârful degetelor de la picioare
şi muzica..el-tango, rege
brunetă fată, delicată cu genunchii în pantofii de vânt
şi el parfumul, de regină
uite.. cum cu fumul ultimei ţigări
pe mugurii de prun
cu pruncii dansului
se zbate umbra unei piruete..

Nu port costum alb

eu trec prin metrouri largi
de la o scară rulantă la alta
mi-am pierdut paşaportul
părinţii-mi zac sub pietre lustruite
de un arab ce şlefuia morminte
pe muchia de timp
grăbesc spre o precisă întâlnire

mă tem să port un costum alb
să respir decenţa clipei
storc o lămâie veştejită
un soare turmentat
rumeg în gură o cămilă jerpelită

nu am timp să citesc Rimbaud
inima mea devorată de tristeţe
modelează trăiri din plastelină
cel mai greu e să faci un ochi
care să mimeze dintr-o clipire
metafora zilei, adică despărţirea...

Din profil

ce minunat e profilul tău
laşi vorbe pe pereţii odăii
şi apa florilor nu se destramă
cum din obişnuinţă pui
ca nişte clopote pe deal
telefonul ce sună

cunoşti un singur drum
mereu acelaşi, duce la clepsidră
ştiam să numărăm până la 5
ne aminteam de piaţa cu umbre
sub ele-ţi căutam profilul

dacă te tai la deget
să-mi dai să sug picătura de sânge
are gustul mării şi de auroră
ne tăvălim în amintiri multiple
şi sângele ţi se oprea
cu un zâmbet..

Despre plagiat

Cum se răspunde la o cascadă de aer?
când discipolii aprind frunze veştejite cu lupa solară
eclipsa face umbră în spatele şevaletelor
ba unul chiar trimete bezele în vânt
un altul înghite vopsea proaspăt pictată
cred că sunt bolnav de incurabile doruri
de mendre imense cât aura unei icoane
ascuns în mansarda cu poeme prăfuite
îl copiam pe Giotto, când ai trecut ca o lacrimă
pe lângă pânza mea încă albă
fără ecou...

Abcesul

Avea Un abces,
mare cât Un furuncul,
treceau prin ea junghiuri,
ca un lung coşmar,
un necaz, un război terminat cu un măcel,
ca un furtişag,
al cuvintelor pe care le poţi găsi,
într-un dicţionar,
în care singularul e masculin,
femininul îl capăta doar cu bani
strigând vesela în piaţa:

Sigur că vă iubesc domnilor.
Taman d-aia, să vă citim...

Iluzie cu Elatea

aş stea pe podea cu tine
înlănţuiţi ca într-o statuie greacă
ne împărţim spaţiul tridimensional
al sufletului năpădit de molii
îmi dai de ştire prin semne cabalistice
comunicăm absurd cu fumul de ţigară
un rotocol, un glas în iarnă
o lungă tenta gris în moliciunea serii
afară viaţa trage greu la vâsle
şi tu nu eşti..
mi se păruse doar
că ţi-am zărit conturul în golul unei poze...

Trup mort

Trup mort
ceva ca la Vasari, proporţii de aur 1:1.6
San Lorenzo încornorat de penumbră, îşi ascunde aura şi se face că doarme pe o stâncă
nu simt, nu transpir, nu am intuiţia abstractului, sunt putred pe dinăuntru
ca un mausoleu gol, prădat de nomazi, aş demonstra experimental că nu exist
e nevoie de usturoi, de lumânare, un amnar
mă scuzi că nu exist, îţi scriu din memorie fraze deja inventate
era un tânăr, filosof şi onanic ce măsura timpul veşniciei, nefericit
recita poeme aciculare de un entuziasm răpit.
În Teorie, ni se zice să fugim de :
mărul discordiei
aurora libertăţii
negura ignoranţei
hidra anarhiei
spiritul Atenei
tristul lupanar
Dincolo de texte era cineva care pregătea o omletă. Mirosul îmbiba
orizontul cu o pată de ulei mare cât harta Mexicului. M-am aşezat lângă el
flămând, i-am cerut o ţigară. Era gustos şi clătinând din cap i-am lăsat
ca mulţumire un autograf :
Opera de artă e oferire, în forma finită, a infinitului.

Rameau

mă scutur de haina ploii
ca de o ultimă privire în mine
au rămas departe
monologul lui Hamlet,
corăbiile feniciene
te caut în priviri somnolente
îmi beau cafeaua plină de himere
culorile gris ale dimineţii desenează Magritte pe podele
şi eu rătăcesc cu gândul sub plapumă

uite orizontul, plin de castani bătrâni
Polonius mai sapă în grădină
pe un scaun cu trei picioare
am pus miros de scorţişoară
şi jertfe pentru o zi ploioasă

ascult cum din toate canile pământului
vuietul gol se plimba în jurul meu..

Kamir, somn cu o necunoscută

Suplă Kamir,în foarte nouă dimineaţă
când moleculele poetice se înşiră la cafeaua cu lapte
ideile ţâşnesc fântâni arteziene în piaţa Almeria
femeile buimace de somn zac în braţele iubitului
iar el îşi întinde oasele sub lumina abstractă
ca o geometrie a iubirii în aer liber

simt bojocii plini de cascadele nopţii
apoi prima ţigară, desenul feţei în diagonalul oglinzii
fac rotocoale în formă de delfin fericit
număr succesele, lista cuceririlor ad hoc + 1
Kamir se întoarce spre ceasul de pe frigider
arată ora 6, începutul zilei proletare
ce se zăreşte la capătul coridorului
ca o hidră hidoasă, ca o arsură de urzică
ce îţi intră în pantof şi te muşcă de gleznă
apoi dispare ca o ghiara în piept

aşezat pe scaunul eliberării diurne
citeşti ziare vechi, despre un puci şi un naufragiu
ochii ei nu văd noaptea
gândul ei e devine o tâmplă care doare
în coastă are sirena vaporului ce cară de colo colo vizuini
reziduurile unor iubiri conceptuale, vibraţia unui saxofon Marsalis
simt mâna lui Kamir care mă aruncă din patul moale
în altă zi anostă, stinsă, fară de fantasme...