am reuşit să-mi înlocuiesc becul ars
ce surpriză!
cu un alt bec,
nici măcar mai economic, nici măcar mai puternic, nici măcar
de altă formă

(doar îi spune altfel în limba asta imposibilă
pe care-i musai să-ncep s-o iubesc
de mâine)

bine că măcar luminează,
(mi-a spus cineva)
bine măcar că ai bec,
prietene,

alţii
n-are!

uneori e nevoie şi de becuri -
îmi zâmbeşte telepatic-poznaş jumătatea şi-atunci
nu mă pot împiedica să devin absolut manelistic,
făcând, mental,
tot felul de asocieri dintre fiinţa ei angelică şi diverse
(alte)
surse de lumină (astrale sau nu)
- fi-r-ar ele să fie -
atât de uz(it)ate
de-au ajuns să sufere de eroziune poetică extremă...

cum spuneam,
mi-am înlocuit becul
fericit că mai am câţiva cenţi în buzunare
pentru încă un bec şi că încă nu trebuie să mă mulţumesc
cu o banală scânteie şi

am râs pe-nfundate câteva minute imaginându-mi
c-o să mă-ntrebe,
probabil,
ce simbolizează obiectul ăsta banal în poezia de faţă

şi cum o să mai zâmbesc eu enigmatic
atât de enigmatic
şi o să tac şi
n-o să ştie nimeni că aceasta nici măcar nu este o poezie

şi că habar nu am
cu ce s-asociez nenorocitul de bec
ca să pară lumina asta
rece

cât
mai
naturală