caii fornăiau şi timpul
se arunca la pământ speriat
dinţii muşcau zăbalele
se auzeau trosnituri prin sânge
unda de şoc muta noaptea
de pe linia orizontului
pe o altă orbită

alergam învelit în sufletul cald
al unui cal
îi răsunam în inimă
până când ne înghiţea depărtarea
şi urmărea copitele
cum se desprindeau de pământ
uitasem locul de unde veneam

auzeam cum se aprind
ochii în felinare antice
trecusem în alt timp