Eşti îmbrăcat în onix şi opal,
dar după zâmbet dinţii ţi-s gălbui.
Îţi bate-n piept un astru vegetal
cu sânge de merlot şi de gutui.

Prin ramuri de liturghisit arţar
împarţi culori de rouă şi tăciune
şi două lacrimi de smarald răsar
cum dărui vin şi rod şi goliciune.

Vrei cer primăvăratec şi senin
dar soarele, ascuns de dup-un nor,
te scaldă cu o rază mai puţin
şi te priveşte dispreţuitor!

Cu azi pe umăr şi cu mâine-n ochi
chemi pe tapsane dimineţi cu brume
rostogolind catapetesme vechi
cu filacterii noi, trecând prin lume.

Sătul de-a verii nemiloasă haină
pământu-ntreg aşteaptă să-l sfinţeşti
cu busuioc de sfinţitoare taină,
apoi, străjer la vămi de ger să creşti.

Mulţi zic că ai tămăduire-n buze
şi când săruţi, săruţi ca un izvor,
că dai aripi iubirilor ursuze,
că toate domnişoarele te vor!

Eu însă ştiu, bătrâne, câţi ani ai!
Născut ai fost în era glaciară.
Te-am întâlnit prin vie când oftai
după april şi după primăvară.

Ţi-ascult galopul mut de frământări…
mistreţii toamnei, grohăind hai-hui,
adulmecă, rânind prin întrebări,
arome de fetească şi gutui.