Gentilomul-aluat de Mizil, răsucind tacticos mustaţa, numără
Emblematicii fluturi- jocuri de cuvinte pe o tablă de şah .
Orbitele stelelor- calambururi răsfirate pe ape ,
Rănesc profilul lunii.
Galant, ia până şi scrie frumoasei nepătate de poftele meschine un catren.
Enigmatice umbre-reci, sfidătoare , sunt domolite de o privire caldă, strălucitoare.
Roiul de albine îl conduce spre staulul înţelepciunii.
Ascunse vicii ies pe rând în faţa spectatorului:
Necinstea, cruzimea şi lenea prind contur, fac bufonerii.
Elicea ironiei împrăştie fumul, ce înăbușea băcănia .
Tăie porcul din suflet.
Tăcut priveşte-n gol : de multe ori, în multă lume nu vede niciun om ;
Iată-l, pe Calea Victoriei! Politicos, ne îmbie să gustăm o proaspătă şaradă!
Comentarii aleatorii