un om egal cu mine
se naşte în viitor
şi eu nu simt nimic.

deşi
uneori
pe limbă mă strânge
un fel de zăbală
strig
ex catedra
aşteaptă-mă.

el stă la poarta impasului
cu mâna pâlnie la ureche,
ascultă galopul ecoului,
face un pas şi e prins
între vârste.

timpul nu-i e prieten cum
mie amic nu mi-a fost indecizia.

ne întâlnim o secundă
pe puntea unei corăbii
doi studenţi preocupaţi de epave
vorbim despre hărţi, parâme, carene
învăţăm cum să respirăm fără aer

apoi

fiecare asaltăm câte-un ţărm
dispărut odată cu ceaţa.