Anca, ai tu un feminin tandru și discret, atunci când îți lași inima să vorbească în poezie. Aici, motto-ul aduce o adâncime, o vizualizare a scenei marine, pe linia demarcată de ferestrele-anotimp, cele patru prin care marea trece mereu altfel. Cred că în primul vers aș elimina "din inimă", fiindcă se subînțelege, de acolo, din inimă este scrisă poezia, emană din fiecare cuvânt. Și acel "din inimă" devine prea explicativ. Versurile rămân frumoase per se astfel: "despre ultima catedrală de nisip îți voi scrie dintr-o mare fără țărmuri" La fel, din ultimul vers, aș elimina "de tine", este evident că este "el", fiindcă lui îi scrii (în poezie) dintr-o mare fără țărmuri. Și dacă nu lași adresantul așa, subliniat la final, e mai frumoasă ultima imagine: "mi-e dor de fiecare dată cînd deschid fereastra mării". Mi s-a întipărit poezia, îmi amintește de filmul "Un bărbat, o femeie". :)