ploile și-au depășit limitele impuse de legi
vot deschis - cît putem cădea astăzi?
eu și tu la poli simulăm prezența absentă din viață
pe ultima bucată înghețată stau în călcîiul ce mi-a rămas nesăgetat
să mă arunc spre un miazănoapte poate îmi va fi
mai aproape decît strigătul copilului din cîrpe de in
funii leagă o zi de alta la rînd
degeaba
nu ajung la țărmul pierdut la zaruri
mai e de adunat un potop la sfîrșit de anotimp
nu pot opri în palme cerurile
printre degete am pierdut șirul
păstrez ploaia sub nasturii încheiați să bată a grindină între inimi
copilul din cîrpe de in lipsește la numărătoare
of ! lama de cuțit nu mai taie pîinea noastră cea de toate zilele
alte drumuri se coc dinspre centrul pămîntului
spre poli
nu știu încotro mai mor alții
eu și copilul din cîrpe de in
mereu înspre miazănoapte
Comentarii
Sapphire -
Elia, observ cu reala admiratie lejeritatea gestului poetic si modul in care te folosesti de simboluri in poezia asta. Nici nu stiu ce sa-ti spun ca m-a impresionat indeosebi, poate dimensiunile incomensurabile ale caderii in versul al doilea, ca si bucata aceea lipsa cu care am putea innoda urcusul inapoi... M-a deranjat putin "prezenta absenta din viata", ca imagine mult prea puternica si explicita aici. In rest, numai de bine si in forta, cu usor iz auto-ironic.
Elia -
Shappire, noi ne citim de ceva vreme și te știu bună în imagistică. prezența ta aici nu face decît să mă bucure. Am căutat, într-adevăr, să provoc acolo o cădere, în versul 2. Pînă unde nu știu, rămîne ca fiecare cititor să-și definească alunecările la scenă deschisă și pe cele din suflet. Cît despre prezența absentă din viață, poate că e puțin exagerată exprimarea, dar e reală. Mulțumesc de pas.