E plastic alb în mânecile trase
Pe străzile tuşind prin trecători,
Se bat post-scriptumuri sub praguri roase,
Iar vântul pune timbre pe scrisori;
Tăcerea se înghesuie şi coase
Porniri ferate, verbe şi fiori,
Ca alteori, cresc poduri din angoase,
Se rup la capete, ca uneori;
Şi iată-mă închis pe dinafară,
Bătând din piept în piept, din gen în gen,
Cu tuş în mâini şi drum dintr-o ţigară,
M-ascult pe rând, mă-nvăţ ca pe-un refren.
În noaptea asta simplă ca o gară,
N-a mai oprit, în dreptu-mi, niciun tren.
Sunt un simptom cu gesturi evazive,
Mă suspectez că-s infectat cu mine,
Mă schimb mereu în diapozitive,
Am început să-ntreb în jur de
ce oamenii sunt aşa de
concreţi şi dacă ar
încăpea toate şoaptele şi stelele şi rozele şi aripile
într-un veceu.
Calc în spate mă
deplasez în faţă, parcă sunt un
rac retardat, cumva omenesc;
fumez ceaţă – puţin şi continuu,
amestec ouă cu epitete cu duş cu Ashram cu fereastră cu login,
hanoracu-n gât, învârt cheia, salut, deci ignor,
„am/n-am, sunt/vreau”, bezna ca o batistă cu pătrăţele,
lună, endecasilab iambic şi multe alte chiftele,
dezvârt cheia,
la 2 dimineaţa am
ora de meditaţie importantă.
Fără rutină aş
deveni depresiv.
Toate ar fi
bune
numai că
a cam început să mă doară
omul ăsta din jurul meu.
Comentarii
"Şi iată-mă închis pe
nicodem -
"Şi iată-mă închis pe dinafară,
Bătând din piept în piept, din gen în gen,
Cu tuş în mâini şi drum dintr-o ţigară,
M-ascult pe rând, mă-nvăţ ca pe-un refren.
În noaptea asta simplă ca o gară,
N-a mai oprit, în dreptu-mi, niciun tren."
atât. şi aici cu fum (în loc de drum) dintr-o ţigară.
Cristina, nu eşti departe cu
a.a.a. -
Cristina, nu eşti departe cu interpretarea, dar nici chiar aşa pretenţios nu mi-am propus să fiu. Într-adevăr, "ambidextru" se referă la cele două mari direcţtii, numite "clasic/modern", atacate în acelaşi text. După ce trec (în sonet şi-n începutul celui de-al doilea) dintr-un romantism târziu într-un soi de simbolism, ajung şi-n zilele noastre, prin mai multe curente, se pare, deşi nu mi-am propus decât un pseudoavangardismul. Cu alte cuvinte, am trecut prin ce-am scris eu, de la început, până acum. Dar adevăratul pariu a fost să mulez acestei idei transformarea mea, ca om. Cred c-am să înlocuiesc acel "cică" printr-un "spunea" Mulţumesc de trecere!
Petre, tocmai. Aici: "dacă ar
încăpea toate şoaptele şi stelele şi rozele şi aripile
într-un veceu." - e vorba de un vers-săgeată. Aveam nevoie de efectul temporal "şoapte/stele/roze - veceu". Da, deoarece este un "iar" conjunctiv, virgula trebuie pusă. Doar în cazul în care "iar" este adverb nu se pune virgulă. Mulţumesc de citire!
Nicodem,
"Cu tuş în mâini şi drum dintr-o ţigară" - ţigara înseamnă lumină în context, nu viciu. De aceea am "drum" acolo, ci nu "fum". Sonete de genul celui din care fac parte terţinele pe care le-aţi indicat am vreo 2-3 sute. Şi nu exagerez. Deci, pentru mine, nu prea mai au nicio miză.
Tot atât.
mi-a plăcut poemul, Adrian.
yester -
mi-a plăcut poemul, Adrian. până am ajuns la partea cu "am primit mail de la sufelt" come on... e dulce, prea dulce. dar prima parte a poemului e frumoasă. ai acolo tropi reușiți, se vede că ai exersat mai mult în stil clasic. numai bine, om bun!
foarte reusit experimentul tau. si
moi -
foarte reusit experimentul tau.
si intr-adevar. de acord cu yester care spune ca prima parte a poemului e cea mai reusita.
finalul in schimb... e si dulce.. si seamana cu morala de la sfarsitul povestirilor pentru cei mici.
l-as schimba. e prea fain intregul poem.
Paul, da, în stil clasic, cu tot cu
a.a.a. -
Paul, da, în stil clasic, cu tot cu anii de maculatură - exerciţii de versificare -, să tot am zece ani de dat cu pixu-n foaie. Pe partea asta modernă/postmodernă, sunt la nivelul de probe, în căutarea unui stil relativ definitiv. Se prea poate să ai dreptate cu privire al final. Mulţumesc de lectură!
Oana, repet, se poate să fie "dulce", deci cumva patetic, însă aş avea reţineri în ceea ce priveşte "finalul poveştilor pentru cei mici". Adică în "[sufletul spune] a cam început să mă doară
omul ăsta din jurul meu"" numai morală nu există. Am încercat o răsturnare a ideii de spiritualitate/existenţialism. Mi se pare mie că acolo ar fi ceva mai mult, mai adânc, măcar la nivel intuitiv. Dar mă rog, tot ce se poate. Salutări!
Paul, Oana, am recitit textul.
a.a.a. -
Paul, Oana, am recitit textul. Am trecut prin final de două, trei ori, ceva mai detaşat. Da, prin acel "am primit un mail de la suflet", pare o încheiere cel puţin teribilistă. Cumva falsă. Am şă înlocuiesc, pentru moment, astfel:
"Toate ar fi
bune,
numai că
azi m-am pomenit cu un mail de la
suflet.
Spunea: a cam început să mă doară
omul ăsta din jurul meu" - varianta iniţială
--->
"Toate ar fi
bune,
numai că
azi
între două versiuni
sufletul mi-a spus: a cam început să mă doară
omul ăsta din jurul meu."
Dacă aveţi propuneri care vă par mai bune, le aştept.
eu as lasa: "Toate ar
moi -
eu as lasa: "Toate ar fi
bune,
numai că
a cam început să mă doară
omul ăsta din jurul meu."
e doar o sugestie :)
sunt de acord cu versiunea Oanei,
yester -
sunt de acord cu versiunea Oanei, Adrian. ai acolo substantivul uzat, vechi: suflet, care nu este susținut de ceva proaspăt, nici chiar "versiuni" nu salvează. e mai bine să îl elimini deci. prin urmare repet versiunea de mai sus:
Toate ar fi
bune
numai că
a cam început să mă doară
omul ăsta din jurul meu
și se creează un pic de tensiune, de subînțeles, de ceea ce vrei tu de la sfârșit de poem. o simplitate profundă, ca să oximoronez:)
gând bun!
OK.
a.a.a. -
OK. Să punem cititorul la treabă, să lăsăm subînţelesul să lucreze. Am să modific cu sugestia voastră. Mulţam, lume!
Ba a schimbat, Cristina.
a.a.a. -
Ba a schimbat, Cristina. Pentru că eu, Paul şi Oana (cred) am umblat la felul în care transmit, nu la ce transmit. Varianta iniţială oferea, asta sugerează. Dacă vrei să duci problema în planul "despre ce vorbesc/ce spun", nu sunt dispus să merg acolo. Lasă sensul final aşa - dulce/patetic. În fond, poetul stă mereu cu un picior în patetism, scriind aproape de fiecare dată despre el. So...