duc dorul unor poteci
spre copilărie
am convingerea că dincolo de vârstă
mă așteaptă un bărbat
acoperit de verdeață
ca un templu ferecat
cu băierile inimii
plin de trubaduri
cavaleri ai nopților albe
întemnițați pe nedrept

nu pot desluși cărui anotimp
îi aparțin

vulturi de ceață
spintecă liniștea
și deodată
se declanșează
o înstrăinare de sine