Thorkild -
e ceva sonor în privirea voastră
îmi alungă somnul ca un fluture beat
în miez de noapte
țin o țigară ca pe o lunetă
vreau să descopăr prin ea sensul unic
crezi că
pe reverse gândurile se (in)filtrează
mai bine?
e o secerare a simțurilor
să vezi totul la viteză maximă
prin pâcla unsuroasă
a fiecărei dimineți
dincolo e viața adevărată
acolo nu știm ce va fi
dar e sigur, atât de sigur
că ne vom adapta
din mers
Poezie:
Comentarii
alma -
În sfârșit găsesc ceva interesant, într-un poem, despre țigară: "țin o țigară ca pe o lunetă vreau să descopăr prin ea sensul unic" Dar nu și rostul strofei a treia.
Thorkild -
alma, multumesc de trecere! am scos strofa, care chiar este in plus, la o citire mai atenta.