eşti o creatură solară o vulpe argintie
crescută pe carapacea ţestoaselor de galapagos
sunt undeva la malul unei mări de zăpadă
văd printr-un cordon ombilical partea ta luminoasă
un oraş de sticlă sunt
la marginea unei păduri de mesteceni
trăiesc spaima celui mort prea devreme
pentru că frica e mult mai puternică decât moartea
şi mă prelungesc în tine
în tot ce pâlpâie bate merge
trag de mine şi nu
nu ucid visătorul
sunt între două lumi/ dacă întind mâna spre
stânga dau de oameni şi dinţi
dincolo eşti tu/ camera-siberia/ paharul
de apă cu someş şi argeş/ suspansul scenarilor/
casa părăsită din gura morilor
*
am visat bucle noaptea trecută. am visat-o
pe maya deren bâjbâind prin camera rece
tu erai fetus atunci eu gândeam la partea
ta luminoasă
am visat, te-am visat cu bucle.
se făcea că ne trezim zâmbind facem dragoste
dar mi-e teamă de maya
avea un cuţit şi o cheie
mă gândesc la palma aceea cu sânge
la lumina care cădea straniu şi la umbra
de pe tavan
Comentarii
Alexandru, mi se pare mie sau
solomon -
Alexandru, mi se pare mie sau chiar am mai intalnit elemente specifice din universul tau si pe la alti autori?! le dai cu imprumut sau e un fel de jam session? poate ma insel:)
poemul e bun si curat. imi aminteste tare de perioada "ghetarii labradorului" si de varstele acelui timp. iti multumesc pentru asta.
dar tie de ce iti apar textele mai tarziu decat sunt postate? pentru filmulete, copy/paste embed-ul de la tubes.
ioana, nu te înșeli :) camera
alexandru -
ioana, nu te înșeli :)
camera siberia și pesemne paharul de argeș și someș mai apar la cineva. să spunem că a fost un soi de jam session. dar da, e auirea puțin. și pentru mine și pentru cititor cred.
mă bucur că textul de aici e ok :)
despre momentul x în care apar aici textele nu am idee. pesemne că sunt membru nou și ăsta ar fi motivul. bănuiesc că e un filtru, ceva...
așa voi face cu filmulețele
mulțumesc mult,
alex