Când simţi că este
ora aceea
ridică-te flacără
păşeşte în crăpăturile pâlpâirilor
treci de cojile argintate ale oglinzii
pune în coş tot
ce zvâcneşte miroase sau cântă

revino în lampa ruginită
pe care ai mângâiat-o
cu bradul uscat şi geluit
tremurat sub palmele nopţii

striveşte atent între dinţi
loveşte cu grijă ascultând
cuibăreşte în sufletul urechii
caută cu ochii închişi
ferestrele darurilor

ucide unul din animalele de jertfă
ce aşteaptă izbăvirea
şi aşteaptă

ordinea se va naşte
din sângele pudic
ce nu mai vrea să astupe rănile
căutând o altă formă
în aburul pătat

boarea sărată
de dincolo de lume
va trece
în sorbul uriaş al durerilor
şi mirărilor tale
(de fiecare dată crezi că e ultima)
cu oricare piatră din tine
plutind va netezi drumul
spre Hypocrene
lăsându-te
cu setea împărţită
sub fiecare piatră de la izvor
în care se împerechează
cu câte o pană albă.