sînt într-o moarte de împrumut
un fel de avort provocat
lucrurile încep să-și pardă conturul televizorul derulează o mie
de oameni din viețile altora frigiderul pulsează ca o inimă sau ca un ficat
congelat oricum ca un organ vital care speri să te hrănească pînă la următoarea dispariție
father why are all the women weeping
bolnav sînt aș coborî pînă la barul din colț o bere doișpe mii și zece mii pentru o combinată știi cincizeci de vodcă și cinzeci de lichior de mere n-au e bun și de vișine
sîngeriu mă face să vărs am impresia că beau lichid pleural e bine mă cuprinde căldura dezinfectez cu limba rănile toate închipuite
they are weeping for their men
păianjenii țes pînza de-andoaselea pereții se strîng ca un ultim
sărut a little bit dizzy mă clatin pe hol ca un miner ce-a săpat după
lucruri inexistente cadența lipsei de sunet mă face să tremur
înșir pe o masă tot ce-mi lipsește țigări pîine luciditate
pun ceasul să sune de parcă mîine aș avea ceva de făcut oricum nu contează
măcar aparența salvează un decor depresiv
zilele au un zgomot ciudat ca atunci cînd țevile rămîn fără apă
but i won’t be weeping long
și ce mai vrei e totul pustiu pereții vin peste mine ca niște ciclopi
nu știu să fiu ulise și nici alt erou au plecat aproape toți oricum n-aveam
ce face cu ei pînă și sunetul ăla metalic pe care îl naște tăcerea cînd ejaculează-n timpane
a dispărut
sînt într-o moarte de împrumut
un fel de a spune că dacă inima se oprește nu mai aud timpul
nu mai pot să-mi plătesc datoriile
Comentarii
lucian -
continua cursivitate a cuvintelor, nedespărțite de nimic, doar de cuvinte ce uneori o iau de la un capat care oricum nu e un capăt, deoarece totul e alb în fundal... realitatea ce inspiră metaforele poetice fac poemul crud mărturisind că autorul, deși pare unul saturat de ceea ce vede, unul căruia realitatea îi este iluzorie și superfluuă, este, de fapt, foarte bine înfipt în realitate și știe, cum puțin cred că o pot face - personal nu am mai întâlnit un altul -, să o numească, să o arate cu degetul, să o acuze, să o zugrăvească pe pereții retinei noastre ca un talentat creator de graffiti pe pereții albi, gri și inexpresivi ai realității în care conviețuim.
Sapphire -
Mda, nu credeam că se mai poate scrie astfel fără a cădea în banal, și totuși m-ai determinat să citesc fără pauză de respirație. Pe parcurs am mai zărit câteva siluete parcă nelalocul lor, dar senzația finală e aceea pe care o ai după o călătorie cu trenul... e totul văzut în viteză, de fapt, totul sub aceeași bătaie nesfârșită a inimii. Care nu se oprește. M-a impresionat, trebuie să recunosc. PS Nu ar fi mai bine "i won't be weeping for long"?
alma -
Iar ai scos două expresii antologice: "zilele au un zgomot ciudat ca atunci cînd țevile rămîn fără apă" și "dacă inima se oprește nu mai aud timpul". Nu am înțeles niciodată de ce nu vrei tu să rămâi în Anima Mundi și scrii și strofe nashpa. Ca aceea cu berea & stuff.
emiemi -
Lucian, Sapphire, Alma, multumesc de lectura, sugestii si precieri. Voi reveni cu explicatii, deocamdata timpul nu mi-o permite.